Pasajul Europa Unită din Sectorul 4, ultimele pregătiri înainte de deschidere. Daniel Băluță, primar: „Podul este vital pentru traficul din București”

Publicat: 05/11/2023, 14:35

Pasajul Europa Unită din Sectorul 4 a dat testul rezistenței. Timp de două zile, pasajul suprateran, construit la intersecția dintre B-dul Alexandru Obregia, B-dul Metalurgiei și Șos. Turnu Măgurele, a trecut printr-o serie de verificări, menite să urmărească și să ofere informații despre comportamentul real al întregii suprastructuri, în vederea punerii în circulație, în condiții de maximă siguranță, anunță reprezentanții Primăriei Sector 4.

Pasajul Europa Unită din Sectorul 4 este la un pas de a fi dat în circulație.

Pasajul a fost testat, iar procedurile au fost coordonate de către specialiștii Universității Tehnice de Construcții București.

„Testele au fost realizate în două etape, și anume, încercarea în regim static de încărcare și încercarea în regim dinamic de încărcare. În ambele faze, s-a urmărit modul în care Pasajul Europa Unită se comportă la condițiile de trafic și cum răspunde la normele de siguranță în exploatare.  Astfel, primul test realizat a fost cel static, care a constat în dispunerea pe suprastructura podului a unui convoi de opt camioane, cu o greutate de câte 40 de tone fiecare, ce au fost amplasate în diverse zone ale pasajului, astfel încât să corespundă celor mai dificile și defavorabile situații de încărcare”, a transmis, duminică, Primăria Sectorului 4.

Vezi AICI imagini video cu testarea Pasajului Europa Unită

Totodată, potrivit sursei citate, în punctele de staționare ale camioanelor au fost montați senzori topografici de mare precizie, care au colectat datele, pe baza cărora, ulterior, cu ajutorul unor programe specifice de prelucrare a datelor geodezice, s-au făcut măsurătorile. Rezultatele testelor vor fi comunicate zilele următoare.

Daniel Băluță, primarul Sectorului 4: „Momentul estimat al deschiderii pasajului  Europa unită este undeva la sfârșitul acestei luni”

„S-au efectuat testele dinamice, iar zilele trecute s-au efectuat testele statice, niște faze obligatorii pentru recepția acestei construcții, pentru că, vă garantez, că nu vom da drumul la această investiție fără să efectuăm toți pașii legali și, mai ales, fără să avem recepția. Momentul estimat al deschiderii pasajului este undeva la sfârșitul acestei luni, sperând ca până la data de 1 decembrie acest pasaj să poată fi funcțional. Aceasta este doar o piesă din puzzle-ul proiectat pentru inelul median. Am început deja activitățiile pentru al doilea pasaj, cel de peste Șoseaua Berceni, unde am finalizat exproprierile și am început organizarea în vederea devierii utilităților. O a treia piesă din acest puzzle este un alt pasaj subteran, ce va fi locat sub Șoseaua Olteniței și va face legătura cu pasajul Nicolae Grigorescu pe deoparte, și cu Calea Vitan de cealaltă parte, a acestei investiții. Toate acestea sunt vitale pentru traficul rutier din zona de Sud a Capitalei, o zonă care este în continuă expansiune pentru că, da, ceea ce ne-am propus în acești ani, ca Sectorul 4 să devină Capitala Capitalei, începe să devină realitate”, a declarat Daniel Băluță, primarul Sectorului 4.

În afara testelor statice, Pasajul Europa Unită a fost supus și testului dinamic, pentru care s-a folosit un singur vehicul, cu o greutate de 40 de tone, care a circulat pe pod, cu viteze constante diferite, respectiv de 10 km/h, 30 km/h, 50 km/h și 70 km/h.

„Mai mult, la aceste viteze de deplasare, camionul de probă a fost nevoit să treacă peste un prag artificial realizat, pentru producerea unui eventual șoc vertical asupra tablierului pasajului. Pentru realizarea măsurătorilor, s-au înregistrat așa numitele accelerații verticale ale podului, produse în timp real, pe toată durata deplasării camionului pe pasaj, în trei etape distincte: cea premergătoare șocului, în momentul șocului și după producerea acestuia, când se consideră că podul vibrează liber. Datele obținute vor fi prelucrate în cel mai scurt timp posibil”, se mai arată în comunicatul PS4.

Profesorul Ionuț Răcănel, specialist construcții: „Testele dinamice sunt ceva mai importante decât cele statice”

Testarea a fost coordonată de profesorul Ionuț Răcănel, directorul Departamentului de Rezistența Materialelor, Tuneluri și Poduri din cadrul Universității Tehnice de Construcții București.

„Obiectivul acestor încercări este acela de a compara parametrii reali care se obțin în teren la încercări cu ceea ce se obține pe modelele de calcul în faza de proiectare a oricărei structuri. Testele statice de vineri au constat în măsurarea unor deplasări de cale în secțiuni cheie ale structurii. Testele dinamice au drept scop măsurarea în regim dinamic a unor parametri care vor măsură accelerațiile verticale pe trei direcții, în secțiuni relevante ale structurii. Testele dinamice sunt ceva mai importante decât cele statice, pentru că ele sunt cele care indică răspunsul real al structurii”, a precizat Ionuț Răcănel.

Prezent la efectuarea testelor dinamice, prefectul Capitalei, Rareș Hopincă, a subliniat importanța unor astfel de investiții.

„Astfel de proiecte, în opinia mea, reprezintă proiectele serioase de care Capitala României are nevoie. Vorbim despre dezvoltare integrată și este foarte important să înțelegem ce înseamnă acest lucru. Asta înseamnă să redai unei comunități toate mijloacele pentru creșterea nivelului de trai, obiectiv pe care cred că ar trebui să îl aibă fiecare administrație din România. Este absolut necesar ca proiecte de acest tip să fie realizate în tot orașul. Următorul pas, cu siguranță, că îl va reprezenta atragerea de locuri de muncă, aici aproape de locuințele oamenilor. Așa trebuie să se dezvolte astfel de proiecte, și ele trebuie date ca exemple de bune practici în alte zone”.

Pasajul Europa Unită costă 73 de milioane de lei

Acestea sunt cele mai importante elemente ale Pasajului Europe unită

  • Are o lungime de 653 de metri
  • Are o lățime de 14 metri
  • Suprastructura pasajului este de tip mixt oțel-beton
  • Pasajul a fost început în februarie 2022
  • Pilonii au o adâncime de 25 de metri
  • Va avea două benzi de circulație
  • Va avea sistem de iluminat de tip Vortex
  • A costat 73 de milioane de lei
  • Testat cu camioane de 40 de tone

Început în februarie 2022, noul pasaj suprateran din Sectorul 4 are o lungime totală de 653 metri, însemnând un pod și două rampe de acces, una dinspre strada Caporal Luică, iar cealaltă dinspre strada Sergent Ion Iriceanu. Proiectat și construit pentru a fluidiza traficul într-una dintre cele mai aglomerate intersecții din Capitală, pasajul are două benzi de circulație pe sens, dispuse pe o parte carosabilă cu o lățime de 15 metri.

Suprastructura pasajului, de tip mixt oțel-beton, se sprijină pe patru elemente de rezistență (două pile și două culee masive din beton armat), iar fiecare dintre acestea au ca fundație câte opt piloni forați la o adâncime de 25 de metri și cu un diamentru de 1,5 metri.

Pasajul are un sistem de iluminat de tip Vortex.

Pasajul Europa Unită va costa 73 de milioane de lei.

Nicolae Oprea
Absolvent al Universității București, Nicolae Oprea și-a început cariera de jurnalist în anul 2004 și a semnat de-a lungul acestor ani în publicații mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
BREAKING | Avem primele cifre oficiale
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Exclusiv. Călin Georgescu: România e o colonie cu cetățeni sclavi
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Marii producători de mașini, nevoiți să plece de pe cea mai mare piață auto din...